Toamna partea I

Tot pamantul simte cum draga Persefona calea isi urmeaza spre sotul ei in Tartar. Pamantul se usuca,rodul nu-l mai da, ariditatea domneste pe acest pamant, ce-n primavara inflorea frumos, acum plangea plecarea a zeitei lor, Hades o astepta cu bratele deschise, sotia ce-a draga.

          Demetra plangea la rapirea fiice-i sale pentru inca 6 luni, Toamna anotimp arid o privea cu jale,cum o mama, fata is plangea  cu o mare deznadejde .

 Chiar si pomi se schimbau,frunzele isi pierdeau, numai bradul mandru sta ca un falnic pazitor peste a lui padure goala.

  Anotimp al pierderi si al plangeri mereu sumbru si pierdut intre puritatea ierni si a caldurii veri, anotimp fara speranta ce aduce paguba,dezastru si probleme.

Orice anotimp  oricat de pierdut ar fii, chiar si in adancul negru ea va licari mereu ca o sclipire de speranta pentru a lumii muritori.

Tu speranta ce tresari din-ntuneric si pe noi ne mantuiesti ca sa aflam ce e iubirea.

  Intr-o vale peste coroanele din foc ale copacilor ,adie vantul tomnatic,scuturand frunzele multicolore oferind pamantului un covor pufos. Vietatile se grabesc sa-si adune cu harnicie provizii pentru iarna. Pasarile calatoare pleaca vaslind in inaltimi pe cerul trist in locuri mai calduroase,lasand in urma cuiburile si locurile unde au stat in anotimpul cald.
Mircea astepta sub stejarul mare care inca mandru se tine-a cu ale sale frunze galbene si-n zari privea spre a lui menita, ce ii lasase vorba ca dorea sa-l vada,a lui inima batea gandindu-se la ea, dupa o vara plina se vedeau din nou,separati de soarta ,reuniti de a lor iubire.