Iarna

    Aceasta lucrare este cu dedicatie pentru prietena si colega mea iubita si draga Iulia care merita toata iubirea si fericirea din lume.

      Sa nu te schimbi niciodata si sa nu iti pierzi zambetul orice s-ar intampla.

Iarna a venit,dupa multa ploaie uite ninge, cu fulgi mari si albi pe intreg pamantul, vacanta soseste si-ai sa vezi pe ale tale laiuri sade neaua alba si asteapta copii la joaca.

     Fulguieste lin,pe pamantul plin o imagine de vis al acestei vremi rece,crunta dar atat de pura. Ninge,ninge nu se mai opreste,copii la caldura stau la soba calda si beau ceaiul cald privind pe fereastra la albul ceresc.

    Numai un baiat sta priveste trist pentru ca a sa iubire e departe, iarna rece a venit devreme si a sa iubire e blocata in trafic,oare va ajunge pana la Craciun ca sa poata sa-i spuna ca el o iubeste si mult o doreste.

   Iarna ruga ii aude si in inima de gheata bate dragostea cereasca,viscolul se opreste si ninsoarea alina mai usor in vale, trist cu ochii pierduti Adrian priveste in vale,la soseaua alba pentru a sa iubire,si gandind cu rau"Iarna rea si blestemata, tu pe-a mea iubire o tii si cu inima ta rece a mea dragoste urasti".

    Adrian privea in zare si usor el se ruga ca sa fie  totul bine si ca ingeri ceresti sa vegheze dupa ea,ruga lui fierbinte la inimi ceresti batea, si peste ea pazea. 

    Cristina razbi si prin zapada lupta sa ajunga la al ei prieten stia ca o astepta "Nu pot intarzia,el ma asteapta dornic ca sa imi sopteasca dulce amor in urechi atente",viscolul s-o opri iarna o auzi si cale ii facu. Alerga intr-un suflet spre al ei iubit prin zapada moale,fulgii o udau dar nu ii pasa,langa geamul rece el o astepta, ca sa o incalzeasca si sa o iubeasca. 

    Frigul o cuprinse, pasul greu era si zapada moale o incentinea, se uita in zare si vedea doar alb,se pierduse oare? calea spre al ei iubit fusese pierduta si cu gandul spre al ei iubit scoase un suspin "O iubirea mea, calea mi-am pierdut si frigul ma cuprinde,nu voi a te pierde dar iarna ne desparte si-n al ei gheare ma cuprinde"

   Tremura, si greu pasea,nu mai rezista, ceda si in zapada se pleca. Inchise ochii si se preda la al iernii piept, Adrian simti cum inima il strange,sufletul il doare si lacrimi mari cazura din ochii lui albastri,cazu si dispera.

  

 O iarna scumpa protectoare ce veghezi din ceruri la pamantul vesel la rasetele de copii si la iubirea sufletelor,pazeste-i  pe cei indragositi si apara a lor iubire chiar si-n deznadejde.

Iarna o acoperi  cu a ei brate protectoare pe Cristina si o incalzi sub zapada groasa, dintre nori albi soarele se zari si zapada o topi.

 Din al mortii somn ea se trezi si privi la soarele de sus, un om zambi la ea si cu dragoste o privi “Te-ai trezit, prin troiene te-ai pierdut,te-am zarit din departare si in patura te-am pus”

  Soarele cu ale lui raze neaua alba o topise ca pe ea sa o arate lumi intregi ca in pericol se afla, si un om pribeag prin lume o gasi si o salva. Ea privi in zare la soseaua neagra si zambi cu drag. “O dragoste asteapta-ma ca vin,zbor, plutesc si o sa fiu la usa ta.”

  Cristina se ridica si omului ii multumi,se uita in sus la soare “Iarna pura si mareata,peste noi pazeste si ne iubeste ca o mama iubitoare de copii pierduti.”

  Adrian zacea plangand pe podeaua rece,inima il sufoca si simtea ca a lui lume sa terminat. Nu stiu ce sa intamplat dar a lui ganduri ,negre se aratau si lacrimi de sange curgeau pe lemnul de stejar.

In noaptea alba o bataie rasuna in toata casa ,Adrian din a lui stare se trezi,o speranta,o sclipire de lumina se arata in tunelul negru, pasi speriat cu inima alergand ca un cal de curse,prinse cu mana clanta si fara ezitare sau simtire deschise usa,dincolo de usa sari direct pe el imbratisand-ul si nevrand niciodata sa ii de-a drumul.

Inima isi eliberase stransoare,sufletul plutea usor spre ea si fara ezitare, fara pic de pregatire intinse gura spre al ei,privind la ale ei buze mov de la frig le atinse si se unira intr-un sarut,zapada ii acoperea dar lor nu le mai pasa. Se regasisera si aceasta groaznica incercare era in spatele lor,acum erau inlantuiti in sarutul dragostei. Iarna privea cu un zambet dulce,inima ei calda batea usor pentru a lor dragoste, Adrian privi in sus cum fulgi se asezau pe ochii lor "Iarna prea mareata zeita si iubitoare de oameni iarta un biet muritor ce a indraznit sa se indoiasca de a ta iubire pentru indragostiti" 

  Cristina il privi cu dragoste si pasi inauntru, focul ardea mocnit in soba veche,se apropie sa se incalzeasca, Adrian inchise usa, o ajuta sa se aseze si langa focul cald o privi adanc in ochii si tandru spuse "O iubire,draga fericire niciodata nu am sa te mai las sa pleci din bratele si al meu suflet."

  Cristina zambi si usor la ureche sopti "Dragoste am ajuns si nu am sa mai plec niciodata de langa tine"

   In aceea noapte de Ajunul Craciunului ,Iarna infaptuise un miracol,salvase doua suflete de la pieire si crease o dragoste demna de basme.