Aceasta lucrare este cu dedicatie pentru prietena si colega mea iubita si draga Iulia care merita toata iubirea si fericirea din lume.
Sa nu te schimbi niciodata si sa nu iti pierzi zambetul orice s-ar intampla.
Iarna
a venit,dupa multa ploaie uite ninge, cu fulgi mari si albi pe intreg pamantul,
vacanta soseste si-ai sa vezi pe ale tale laiuri sade neaua alba si asteapta
copii la joaca.
Fulguieste lin,pe pamantul plin o imagine de vis al acestei vremi rece,crunta
dar atat de pura. Ninge,ninge nu se mai opreste,copii la caldura stau la soba
calda si beau ceaiul cald privind pe fereastra la albul ceresc.
Numai un baiat sta priveste trist pentru ca a sa iubire e departe, iarna
rece a venit devreme si a sa iubire e blocata in trafic,oare va ajunge pana la
Craciun ca sa poata sa-i spuna ca el o iubeste si mult o doreste.
Iarna ruga ii aude si in inima de gheata bate dragostea cereasca,viscolul se
opreste si ninsoarea alina mai usor in vale, trist cu ochii pierduti Adrian priveste in
vale,la soseaua alba pentru a sa iubire,si gandind cu rau"Iarna rea si
blestemata, tu pe-a mea iubire o tii si cu inima ta rece a mea dragoste
urasti".
Adrian
privea in zare si usor el se ruga ca sa fie totul bine si ca ingeri
ceresti sa vegheze dupa ea,ruga lui fierbinte la inimi ceresti batea, si peste
ea pazea.
Cristina razbi si prin zapada lupta sa ajunga la al ei prieten stia ca o
astepta "Nu pot intarzia,el ma asteapta dornic ca sa imi sopteasca dulce
amor in urechi atente",viscolul s-o opri iarna o auzi si cale ii facu.
Alerga intr-un suflet spre al ei iubit prin zapada moale,fulgii o udau dar nu ii
pasa,langa geamul rece el o astepta, ca sa o incalzeasca si sa o
iubeasca.
Frigul o cuprinse, pasul greu era si zapada moale o incentinea, se uita in zare
si vedea doar alb,se pierduse oare? calea spre al ei iubit fusese pierduta si
cu gandul spre al ei iubit scoase un suspin "O iubirea mea, calea mi-am
pierdut si frigul ma cuprinde,nu voi a te pierde dar iarna ne desparte si-n al
ei gheare ma cuprinde"
Tremura, si greu pasea,nu mai rezista, ceda si in zapada se pleca. Inchise
ochii si se preda la al iernii piept, Adrian
simti cum inima il strange,sufletul il doare si lacrimi mari cazura din ochii
lui albastri,cazu si dispera.
O
iarna scumpa protectoare ce veghezi din ceruri la pamantul vesel la rasetele de
copii si la iubirea sufletelor,pazeste-i pe cei indragositi si apara a
lor iubire chiar si-n deznadejde.
Iarna
o acoperi cu a ei brate protectoare pe Cristina si o incalzi sub zapada
groasa, dintre nori albi soarele se zari si zapada o topi.
Din
al mortii somn ea se trezi si privi la soarele de sus, un om zambi la ea si cu
dragoste o privi “Te-ai trezit, prin troiene te-ai pierdut,te-am zarit din
departare si in patura te-am pus”
Soarele cu ale lui raze neaua alba o topise ca pe ea sa o arate lumi intregi ca
in pericol se afla, si un om pribeag prin lume o gasi si o salva. Ea privi in
zare la soseaua neagra si zambi cu drag. “O dragoste asteapta-ma ca vin,zbor,
plutesc si o sa fiu la usa
ta.”
Cristina se ridica si omului ii multumi,se uita in sus la soare “Iarna pura si
mareata,peste noi pazeste si ne iubeste ca o mama iubitoare de copii pierduti.”
Adrian zacea
plangand pe podeaua rece,inima il sufoca si simtea ca a lui lume sa terminat. Nu
stiu ce sa intamplat dar a lui ganduri ,negre se aratau si lacrimi de sange
curgeau pe lemnul de stejar.
In noaptea alba o bataie rasuna in toata casa ,Adrian din a lui stare se trezi,o speranta,o sclipire de lumina se arata in tunelul negru, pasi speriat cu inima alergand ca un cal de curse,prinse cu mana clanta si fara ezitare sau simtire deschise usa,dincolo de usa sari direct pe el imbratisand-ul si nevrand niciodata sa ii de-a drumul.
Inima isi eliberase stransoare,sufletul plutea usor spre ea si fara ezitare, fara pic de pregatire intinse gura spre al ei,privind la ale ei buze mov de la frig le atinse si se unira intr-un sarut,zapada ii acoperea dar lor nu le mai pasa. Se regasisera si aceasta groaznica incercare era in spatele lor,acum erau inlantuiti in sarutul dragostei. Iarna privea cu un zambet dulce,inima ei calda batea usor pentru a lor dragoste, Adrian privi in sus cum fulgi se asezau pe ochii lor "Iarna prea mareata zeita si iubitoare de oameni iarta un biet muritor ce a indraznit sa se indoiasca de a ta iubire pentru indragostiti"
Cristina il privi cu dragoste si pasi inauntru, focul ardea mocnit in soba veche,se apropie sa se incalzeasca, Adrian inchise usa, o ajuta sa se aseze si langa focul cald o privi adanc in ochii si tandru spuse "O iubire,draga fericire niciodata nu am sa te mai las sa pleci din bratele si al meu suflet."
Cristina zambi si usor la ureche sopti "Dragoste am ajuns si nu am sa mai plec niciodata de langa tine"
In aceea noapte de Ajunul Craciunului ,Iarna infaptuise un miracol,salvase doua suflete de la pieire si crease o dragoste demna de basme.
Postări
